Ma voi stradui sa detaliez mai jos, pe domenii, cateva sugestii de inzestrare care ar putea sa se reflecte si in dezvoltarea economica, creand locuri de munca de inalta tehnologie, cu aport substantial la PIB :
In domeniul aeronautic
In acest moment avem, in mare, 4 uzine in domeniul aeronautic, uzine care ar putea asigura, cu cateva investitii tehnologice (din Statele Unite, concernele europene, Israel sau China) nevoia de productie de avioane de lupta, avioane de antrenament cu elice si de antrenament avansat subsonic/supersonic, elicoptere de atac, drone de recunoastere si atac si avioane si elicoptere de transport: uzina de avioane Craiova, uzina de avioane Bacau, IAR Ghimbav si Turbomecanica Bucuresti.
1. Necesitatea inzestrarii aviatiei romane cu un avion de lupta multirol de generatia a 5-a . Din punctul meu de vedere, luand in considerare faptul ca numarul de avioane este oarecum limitat la 120, am avea nevoie mai degraba de un avion de suprematie aeriana, interceptor ca prima misiune (echivalent Eurofighter Typhoon, F22 Raptor, SU-27/37 Flanker, Mig-29, Eurofighter, F/A-18E Super Hornet, F-15 Eagle, Mig-31). Avand putine avioane este esentiala castigarea suprematiei aeriane in fata unui inamic ce poate fi de 3-4 ori mai numeros (singurul potential real de conflict este fie fata de tarile de la est de noi fie fata de tarile din jur care ataca simultan). Rolul de support la sol poate fi preluat de exemplarele mai vechi Mig21/23/29 IAR 93 ce sunt sau vor intra in conservare odata cu introducerea noului avion de lupta sau de catre avioanele de antrenament. In conditii de razboi se pot pierde cateva avioane pe zi, ceea ce inseamna ca in termen de cateva zile Romania sa ramana fara aviatie, daca luam in considerare un maxim de 50 de avioane de lupta operationale si facem abstractie de interventia NATO.
Acest avion ar trebui sa aiba caracteristicile urmatoare: bimotor cu tractiune vectoriala si regim supersonic fara postcombustie (supercruise), avionica de ultima ora, modificarea prizelor de aer pentru semnatura radar redusa (vezi F35) si eliminarea sensibilitatii la aspirarea de impuritati de pe pista (indepartarea de sol a prizei de aer), semnatura radar si termica redusa, plafon ridicat, viteza max. peste 2.2 Mach, trenul de aterizare robust (care sa permita decolarea si de pe piste putin amenajate), costul de productie si intretinere reduse prin modularizarea componentelor (vezi Saab), radarul si armele de ultima generatie, cu bataie medie si mare, atat in mod aer-aer, cat si aer-sol/nava, eventual adaugarea unor ampenaje orizontale de control in fata aripilor principale, pentru a creste manevrabilitatea.
a. In aceste conditii, solutia cea mai la indemana, economic si strategic, ar fi constructia in tara, in urma unui transfer de tehnologie, a unui F-16 modificat, cu imbunatatirile enumerate mai sus. Pe scurt, ar fi vorba de un derivat mai robust si de dimensiuni putin mai mari al F16, bimotor, si care va include si cateva elemente tehnologice ale generatiei a 5-a: F35/F22 Raptor, Eurofighter, insa totul la un pret de cateva ori mai mic, asigurat prin productia interna, transferul de tehnologie si eventual colaborarea cu Israel si Turcia, pe langa cea cu SUA. Durata de exploatare al acestei aeronave ar putea ajunge la 30-35 de ani, cu una sau doua modernizari.
b. Noul derivat din F16 se poate baza si pe versiunea XL, in curs de modernizare la NASA cu dotarile Block 50, versiune care este mult mai stabila aerodinamic, are masa utila crescuta si suprafata portanta mai mare decat modelul standard. Cu cateva modificari si modernizari, modelul XL ar putea fi un echivalent al Eurofighter sau F15 E.
c. Este posibila si acceptarea celor 24-30 de exemplare donate de SUA, in varianta biloc, care insa vor fi folosite doar pana la completarea lotului de 120 de bucati F16 Block 50 din productia interna. Ulterior, cele mai vechi 30 de exemplare vor putea fi inlocuite cu F35, fiind remodernizate si utilizate ca avioane de antrenament supersonic. O solutie asemanatoare a fost adoptata de Turcia, care a cumparat initial un lot mic de F16, pentru evaluare, iar apoi le-a produs intern, prin colaborare cu Israel. Asemanator a fost si programul taiwanez AIDC F-CK-1 Ching-Kuo, sau cel japonez Mitsubishi F2 tot dezvoltari ale F16.
d. Pentru oricare din variantele in care se cumpara un lot de 25-30 de aparate dintre cele propuse de diversele firme, offset-ul, de aproximativ 1.2 mld euro, ar putea fi utilizat pentru tehnologizare si demararea unui program de productie in tara a restului de avioane necesare.
2. Necesitatea inzestrarii aviatiei romane cu un avion de antrenament compatibil cu F16/F35/Eurofighter Typhoon, F22 Raptor, Grippen – in jur de 40-50 de bucati :
- IAR 99 Soim este o structura fiabila si o solutie ieftina, insa ar trebui remotorizat si re-echipat – a se vedea si proiectul ATX. Reproiectarea IAR 99 Soim cu elemente ale F16, ca solutie ieftina, necesitand remotorizare, introducerea de noi materiale in structura si re-echipare completa.
- O alta varianta ar fi exploatarea transferului de tehnologie pentru interceptorul derivat din F16, pentru a crea pe aceeasi platforma un nou avion de antrenament supersonic, continand insa doar o parte din inovatiile interceptorului. Exemple : programul F-5E TigerII, transformat de Turcia in avion de antrenament supersonic; programul avionului de antrenament KAI T-50 Golden Eagle, derivat din F16 si produs in Corea; programul taiwanez; programul japonez Mitsubishi F2.
- De asemenea, cele 25 bucati F16 din lotul initial ar putea, in varianta biloc, constitui structura de plecare a avionului de antrenament, structura ce va beneficia de modernizari si adaptari la noile cerinte. Lotul poate fi apoi completat cu productii ulterioare, sub aceeasi licenta
4. Necesitatea inzestrarii aviatiei romane cu peste 80-120 de elicoptere de atac, precum si posibilitatea de producere a unor variante civile sau de transport. Pe langa dezvoltarea in continuare a elicopterului Puma, ce ar putea fi modernizat, remotorizat si adus dincolo de ultimul standard de SuperPuma existent pe piata, am putea apela la experienta Rooivalk, bazat pe componentele Puma. De asemenea, am putea realiza cu aceleasi componente si o varianta de elicopter civil monomotor.
Astfel, folosind aceleasi componente (probabil undeva la 70% dintre ele), mai mult sau mai putin, am putea avea urmatoarele produse la IAR Ghimbav:
- Elicopter civil utilitar monomotor de mici dimensiuni, un continuator al traditiei Alouette/Gazelle, ce poate fi adaptat si intr-o versiune de recunoastere si atac usor, similar cu Gazelle
- Un Super-Puma imbunatatit, varianta civila de transport, cu puterea motoarelor dubla fata de cea actuala, ce poate fi comercializat in zeci de variante utilitare sau de transport militar/medivac. Program similar cu cel la care IAR Ghimbav participa pentru Marea Britanie
- Un Super-Puma – varianta militara “de asalt”, bazat pe experienta Socat, insa pornind de la noua platforma si sisteme noi de arme, cu posturile de lupta si pilotaj modificate si protejate noilor cerinte si cu rampa de incarcare spate, ce ar facilita mult accesul in zona cargo (vezi MI-17). Ar rezulta o aeronava asemanatoare lui MI-24, insa cu un salt de tehnologie de 40 de ani.Alte elemente: blindaj suplimentar (probabil modificarea formei cabinei la varianta militara pentru o mai buna protectie), re-motorizare, elice din materiale compozite, elice anticuplu fenestron sau sistem NOTAR (No Tail Rotor), capacitate si dimensiuni eventual marite cu 20-30% (permise de posibila adaugarea unui motor suplimentar), eventual adaugarea unor aripioare portante cu piloni suplimentari de acrosaj, electronica si contramasuri modernizate.
- Ar trebui demarat un nou proiect de elicopter de atac, cu capacitati antitanc, de lupta aeriana si de recunoastere si de asemenea cu profil redus, de tipul programului RAH-66 Comanche, elicopter care sa preia 60-70% din componentele Puma Socat modernizat. Exemplu: programul elicopterului de atac Rooivalk, din Africa de Sud, construit pe platforma Puma. Un elicopter de atac similar cu Rooivalk, bazat pe platforma Super-Puma, cu un mix de tehnologie americano-israelian, care ar putea fi superior proiectului AH-1Z si cu costuri sensibil reduse fata de acesta!
- Dezvoltarea sau participarea la un nou concept de elicopter, din care sa poata fi diversificate apoi atat variante militare cat si civile. Aici variantele pot fi numeroase, depinzand de capacitatea de a privatiza sau re-tehnologiza uzina IAR Ghimbav. Acesta poate fi si un program pe termen mai lung, ce ar putea intra in productie dupa oprirea celor 4 programe bazate pe Super Puma
Majoritatea echipamentelor si munitiilor pentru aeronavele de mai sus ar putea fi produse, prin colaborare internationala sau licenta, in uzine din tara.
6. O ultima sugestie ar fi proiectarea si productia aeronavelor fara pilot, pentru recunoastere, atac la sol si chiar protectie si lupta aeriana. Solutia ar duce la evitarea pierderii unor piloti valorosi in conditii de lupta si de asemenea la capacitati de manevra superioare (la suprasarcini de peste 9G, limitate doar de rezistenta materialelor) aparatelor ce transporta piloti. Produse in numar suficient, ar putea suplimenta capacitatea de lupta a fortelor aeriene la preturi putin mai mari dar riscuri mai mici decat solutia clasica. Tarile cu cea mai mare experienta in domeniu si deci recomandate pentru colaborare sunt SUA si Israel, majoritatea modelelor lor fiind testate si perfectionate in lupta.
In domeniul vehiculelor de lupta terestre
In acest moment, Grupul Romarm are capacitatea de a produce o gama variata de vehicule de lupta
1. Tancul TR 85 M1 este actualmente la limita imbunatatirilor ce i se pot aduce. Este depasit atat din punct de vedere al protectiei, al capacitatii de foc, al capacitatii de miscare cat si al celorlalte tehnologii inglobate in acest tip de masina de lupta. Este urgenta demararea productiei unui nou tip de tanc, productie ce s-ar putea ridica la aprox. 400-500 de exemplare pentru fortele romane si probabil alte cateva sute pentru export. Variante propuse :
a. Un nou proiect in colaborare cu tarile referinta in domeniu: Germania, Israel, SUA sau chiar Turcia. Folosind transferuri de tehnologie, licente si mana de lucru ieftina, ambele tari implicate in program pot beneficia de un vehicul relativ ieftin si cu un nivel tehnologic ridicat. Pe scurt, acest tanc ar trebui sa aiba cateva caracteristici majore: viteza de deplasare mare, consum redus de combustibil si deci autonomie ridicata, capacitati de deplasare de exceptie pe teren accidentat, blindaj activ si pasiv multistrat, protectie si bruiaj laser si infrarosu, semnatura termica redusa, arma principala de calibru minim 120/5 mm – recomandat 145mm si incarcare automata, turela si sasiul cu profil redus, echipaj redus de 3 persoane, eventual capacitatea de a transporta infanterie pentru protectia proprie (ex.: tancul israelian Merkava), capacitatea de a lansa proiectile antitanc/antiaeriene ghidate, capacitatea de recunoastere si lupta de dupa obstacole, costuri de operare reduse, intretinere simpla in teren si greutate maxima 60 de tone (recomandat 50t).Exemple de luat in considerare : Merkava 4 produs de Israel, Leopard 2 produs in Germania, K2 Rotem produs de Corea de Sud, derivat din M1 Abrams, din care se inspira si Turcia pentru proiectul propriu Altay si mai ales Leclerc-ul produs in Franta.
b. Productia sub licenta a unei variante imbunatatite a unuia dintre tancurile existente in tarile de traditie in domeniu, insa adaptat cerintelor armatei romane iar colaborarea la un proiect total nou sa fie doar al 2-lea pas al colaborarii
c. O varianta 100% romaneasca dar cu aport semnificativ de tehnologie din partea unuia din producatorii de talie mondiala
Pe baza noului proiect, sasiul poate fi folosit si pentru alte platforme de lupta: antiaerian, transport si suport infanterie, artilerie autopropulsata (Ex.: Panzerhaubitze 2000, Ghepard), etc.
2. Masina de lupta a infanteriei MLI 84-M, bazata pe BMP-1 ar trebui modernizata in continuare sau s-ar putea lansa un nou proiect bazat chiar pe noul tanc (refolosind sasiul si mare parte din piese). Blindajul, flotabilitatea si echipamentele de protectie activa si pasiva, precum si cele de conducere a luptei ar trebui serios imbunatatite. Bazat pe experienta colaborarii cu Israelul pentru turela specifica armei de 25 de mm, ar trebui dezvoltate platforme noi cu profil redus pentru: tun de 35 mm/ 105 mm, rachete cu dubla misiune antiaeriana/antitanc, etc. Inlocuirea tunului de 25 mm presupune dezvoltarea unui nou concept, bazat pe experienta anterioara Oerlikon 35 mm.
3. Transportorul amfibiu blindat SAUR 2 (sau 3) ar trebui imbunatatit rapid cu cateva elemente tehnologice de ultima ora (vezi spre exemplu transportorul Terrex produs pentru Singapore, si varianta lui turceasca Yavuz sau modelul Piranha 3/ Stryker). De asemenea, noua platforma ar trebui sa fie adaptabila atat pentru arme de calibru mare (vezi Stryker) cat si pentru arme principale de 30-35 mm antiaeriene, arme ghidate antitanc si antiaeriene sau artilerie, pe langa misiunea principala de transport infanterie. Un numar de cateva sute de bucati ar rentabiliza productia si ar facilita intretinerea.
4. Trebuie pus accent pe dezvoltarea de sisteme de artilerie autopropulsata (antiaeriana, de camp, rachete, mortiere, antitanc – Larom, Atrom), foarte mobila, cu sisteme de incarcare automata, care reduc personalul de deservire si permit o mare flexibilitate si viteza de desfasurare si configurare in teren. Atat pentru rachete cat si pt. artileria de camp exista deja sisteme dezvoltate in Romania, dar ar trebui imbunatatite si produse in serii mai mari de cateva zeci de bucati. Exemple : Tunurile autopropulsate Archer, sau NLOS-C, mortierele cu autoincarcare AMOS sau Dragonfire 2.
5. Nu in ultimul rand, este necesar un vehicul usor, de teren, pentru transportul infanteriei, bazat pe producerea sub licenta a unui vehicul similar Humvee sau altor modele mai noi si mai compacte, fiind posibila o colaborare auto si cu Germania, Franta, Italia sau Africa de Sud. Productia unei versiuni civile ar reduce mult costul proiectului, ideala fiind uzina ARO, care in prezent este in incetare de activitate.
6. Cu privire la domeniul armelor de foc usoare pentru infanterie, este necesara o retehnologizare masiva, de preferinta in parteneriat cu SUA, Germania sau Israel sau eventual o colaborare de modernizare si licenta cu Rusia. Ar fi nevoie de o arma de asalt cu urmatoarele caracteristici: folosire ambidextra, capacitate de a folosi munitie 5.56 dar si 7.62 cu o simpla adaptare in teren (ex. schimbarea tevii la Bushmaster ACR – pentru a putea folosi si stocurile mari de munitie veche), incarcator de mare capacitate (peste 50 de proiectile), capacitatea de atasare lansator grenade 40 mm, capacitatea de a lansa proiectile antitanc de 100mm (sistem RPG pe AK47), curatare si intretinere simplificate, folosirea de piese putine si relativ ieftine, functionarea in conditii extreme (refolosirea experientei AKM), sistem avansat de vizare a tintei integrat, recul redus , stabilitate ridicata in mod de tir automat, transformarea rapida in teren, prin inlocuirea tevii, in arma de precizie. Pornind de la aceasta arma, cu anumite modificari, pot apare si cateva versiuni speciale: pusca mitraliera, versiune usoara pentru jandarmerie si politie, versiune speciala pentru operatiuni in spatii inchise sau lupta urbana, etc. Proiectul actual este un inceput promitator.
7. In paralel cu arma principala de infanterie este nevoie de dezvoltarea unui lansator portabil de rachete ghidate pentru infanterie (100-120mm), in mod antiaerian dar si antitanc, utilizabil in spatii inchise si usor transportabil (vezi sistemul suedez MBT LAW al Saab Bofors Dynamics). Acesta ar fi complementar sistemului Spike.
In domeniul naval
In acest moment, cred ca este nevoie de cateva prioritati in ceea ce priveste echiparea fortelor de marina ale armatei romane, pe langa modernizarea navelor achizitionate acum cativa ani (Regele Ferdinand, etc.), fregate ce pot aduse la standardul distrugatorului Marasesti sau chiar Aegis:
1. Construirea sau achizitionarea unui portelicopter, ca piesa centrala a unui grup de lupta combinat. Un exemplu este clasa de portavioane/portelicopter dezvoltate de Franta, a caror licenta a fost cumparata de Rusia recent.
2. Completarea grupului de lupta cu 1-2 nave de asalt cu echipamente pentru infanteria marina
3. Dezvoltarea cu Suedia, Franta, Olanda sau SUA a unui nou concept de fregata invizibila radar si productia a 5-10 bucati pentru inzestrarea marinei. Este posibila si producerea sub licenta a unor modele ce sunt in curs de livrare catre armatele tarilor enumerate mai sus.Santierul olandez de la Galati este dotat pentru constructie de nave de ultima generatie.
4. Achizitionarea sau producerea sub licenta a 2-3 submarine cu propulsie conventionala (modelul produs de Germania este un bun exemplu: Type 212/Todaro) – sau „air independent propulsion”.
5. Constructia sau cumpararea a unor vehicule pe perna de aer pt. transport si asalt, necesare pentru ducerea luptei in delte sau zone de coasta (LCAC produs in Sua este o abordare interesanta)
Consider ca daca s-ar urma gradat, pe parcursul a 5-15 ani, strategia de inzestrare de mai sus, creand in paralel locuri de munca si importand tehnologie de ultima ora, s-ar crea o industrie de aparare puternica spre deosebire de cea de acum – in pragul falimentului, de la subcomponente si pana la asamblarea finala creandu-se mii sau poate chiar zeci de mii de locuri de munca de inalta calificare.Important de retinut este ca avem deja o parte din specialistii in acest domeniu, din pacate in prag de somaj sau chiar in somaj, deci investitiile de formare a personalului ar fi destul de reduse.
Este foarte probabil sa nu putem produce in tara mai mult de 60-70% din subansamble si componente, cheia stand in colaborare iar pentru a avea rentabilitate, este necesara producerea in cantitati mari a pieselor, cantitati care n-ar putea fi absorbite doar de industria romaneasca.
De asemenea este important ca noile linii de productie sa gaseasca piete de desfacere si in afara tarii, deoarece pentru majoritatea produselor militare prezentate mai sus (cu exceptia armelor usoare, a transportoarelor blindate, a vehiculelor de teren si poate a tancurilor), pentru a depasi rapid pragul de rentabilitate si a amortiza costurile de cercetare si inovatie plus transferul de tehnologie si licentele, nevoile de inzestrare a armatei romane sunt insuficiente, deoarece suntem o tara relativ mica. Nu suntem o tara suficient de mare, cum sunt SUA, Rusia, Franta, Germania, Marea Britanie, Spania sau Italia pentru care doar nevoile interne sunt suficiente pentru rentabilitatea investitiei. De fapt, mai nou, chiar si aceste state s-au asociat pentru productia echipamentelor mai scumpe.
Pe langa promovarea acestor echipamente militare pe pietele externe, o alta oportunitate este folosirea unei parti a liniilor tehnologice si subansamblelor pentru produse civile, acolo unde se poate: avioane de transport, avioane de antrenament pilotaj, elicoptere de transport si utilitare, autovehicule de teren, nave pe perna de aer sau autocamioane (DAC si Ro-MAN despre care nu am mai pomenit in acest material).
Sper sa gasiti interesante aceste propuneri cu dublu impact – economic si strategic. Sunt constient ca in prezent abia exista suficienti bani pentru salariile personalului, insa o asemenea strategie de investitii si transfer tehnologic ar reduce semnificativ costurile de inzestrare pe termen mediu si lung si ar revigora o ramura a industriei romanesti care a fost la limita supravietuirii in ultimii 20 de ani iar in prezent este la un pas de lichidarea totala.MARIUS ZGUREANU
articol publicat de cpt MACARN FANEL
sursa: http://www.allblogs.ro/allblogs/articol-blog/12431/strategie-de-inzestrare-a-armatei-romane
