marți, 24 aprilie 2012

Activul PDL ii cere premierului sa anunte restituirea CASS de 5,5% , oprit celor cu pensii >740 ron

Mai mulți lideri locali ai PDL au cerut conducerii centrale să determine guvernul să rezolve imediat problema CASS-ului încasat de la pensionari.
Ei au fost informați că a avut vineri o discuție cu premierul Mihai Răzvan Ungureanu, după decizia CC referitoare la Legea Pensiilor.
Pedeliștii îi cer lui Ungureanu ca în cel mai scurt timp să anunțe că pensionarii își vor primi înapoi banii luați de CNAS, fără să mai fie nevoie să cheme statul în Justiție.
Restituirea ar trebui să se facă fie printr-o Hotărâre de Guvern, fie printr-o Ordonanță de Urgență. Unii parlamentari PDL vor vota moțiunea, dacă problema nu este rezolvată de către guvern.

 Premierul a cerut un răgaz pentru a stabili sursele de finanțare. Este vorba despre restituirea unei sume de peste 300 de milioane de euro, iar ministrul de Finanțe, Bogdan Drăgoi, e așteptat să se întoarcă luni de la Washington. Guvernul ar urma să propună un calendar al operațiunii, care urmează să se facă în etape. Specialiștii susțin că ar fi imposibil ca restituirea acestei sume și reîntregirea salariilor bugetarilor să se facă simultan.

 Premierul ar putea fi tentat să își promoveze imaginea prin reîntregirea salariilor, cred membrii PDL, asociind dificultățile pensionarilor cu fostul Executiv, care a stabilit normele de aplicare a Legii pensiilor.
sursa: DC NEWS